DE LA IDEOGRAME LA DANS… Ce este timpul pentru chinezi ?! Caligrafia chineza și ThaiChi QiGong

Ideograme chinezeşti (?!) Caligrafie (?!) Dans (?!) QiGong (?!) sănătate (?!)

時 (shi) – Timp


Este posibil să fi auzit un vechi proverb chinezesc:

„Un centimetru de timp valorează cât un centimetru de aur, dar banii nu pot cumpăra timp”.

Acum, s-ar putea să vă întrebaţi: de ce folosim o unitate de măsură pentru distanţă, centimetrul, pentru a măsura timpul?

Dacă „descompunem” caracterul chinezesc pentru „timp” 時 (shi), găsim că în partea stângă este cuvântul 日 (rì), ceea ce înseamnă „soare”. În dreapta, în partea de sus este cuvântul „pământ”, 土 (tǔ), iar în partea de jos este cuvântul „centimetru” (sau mai exact „unitate de măsură a distanţei”) 寸 (cùn). În antichitate, oamenii măsurau timpul prin lungimea umbrei de pe un cadran solar, care indica ora din zi. De aici expresia „un centimetru de timp”.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE CALIGRAFIA CHINEZĂ

Mărturiile lăsate pe pereții multor peșteri din lume ne spun despre dorința Omului, manifestată încă din cele mai vechi timpuri, de a comunica și de a transmite informații, experiențe, diverse mesaje în momente diferite de cele trăite pe loc.

Desenele rupestre sunt primele încercări de a lăsa astfel de mesaje urmașilor sau celor ce vor poposi prin peșterile în care s-au adăpostit de-a lungul timpului.

Dorind să găsească mijloace mai complexe dar și unitare de comunicare, oamenii ce evoluau spre civilizație au găsit diverse formule grafice de transmitere a informațiilor. Toate acestea s-au numit scriere.

Dacă unele populații au adoptat convenții de scriere abstractă, prin semne abstracte care puteau alcătui cuvinte, altele au preferat să se folosească de redarea cât mai apropiată de reprezentarea fidelă a realității. Hieroglifele egiptene constituie exemplul cel mai relevant, definind o civilizație avansată și încă misterioasă.

Între populațiile care au alcătuit Marele Imperiu al Chinei s-a abordat o altă metodă de redare a informației, bazată pe redarea simplificată a imaginilor, sunetelor și stărilor emoționale folosind pictogramele.

Reguli foarte precise au stabilit alegerea reprezentărilor grafice astfel încât să exprime monosilabic idei simple. Din acest motiv, pictogramele au căpătat și denumirea de ideograme. S-a ajuns ca una, sau două pictograme să exprime o idee, dar și ca o ideogramă să reprezinte exprimarea unei întregi fraze.

Scrierea originală tradițională chineză folosește pensula moale, deoarece, la ridicarea de pe hârtie, ea își revine la forma inițială; dar și pentru că permite liniile ascendente subțiri și cele descendente groase, ca și lățirea urmei prin răsfirarea firelor pensulei.

Aceste proprietăți ale pensulei îi conferă cunoscătorului în ale scrierii tradiționale posibilitatea să nuanțeze exprimările,
dând sensuri multiple și subtile ideogramei de bază.

Apariția filosofiei religioase a lui Confucius
(numele original chinezesc este: Kung-fu Tze),
în secolul al VI-lea î.Hr.,
a constituit un nou suflu în privința semnificațiilor scrierii tradiționale.

Dincolo de sensul grafic propriu-zis al ideogramei, se regăsește valoarea energetică a acesteia.

Școala elitistă confucianistă, cultivând relația între scriere și efectul său energetic asupra mecanismelor subtile umane,

aduce o nouă imagine, atât teoretică, precum și practică,
asupra felului în care forța mesajului – indusă prin caligrafia ideogramelor – poate aduce beneficii nebănuite autorului și cititorului acelui mesaj.

Discipolii lui Confucius învățau să găsească noi forme de reprezentare grafică a unor pictograme, aducând și noi valori practice, cu efecte importante în dezvoltarea creativității și flexibilității în gândire a învățăcelului.

Această adevărată artă a picturii cu rol de scriere a atins culmi ale exprimării culte inteligente, sugerând cititorului o mulțime de subiecte de studiu și dezvoltare.

DE LA IDEOGRAME LA DANS…

Privind cu mai multă atenție unele ideograme ce descriu mișcarea corpului în anumite exerciții, putem descoperi contururi bine stilizate ale unor personaje umane mișcându-se armonios și cursiv între Cer și Pământ.

Dacă ținem seama de faptul că, potrivit școlii Confucianiste, avem adesea de a face cu texte religioase cu aplicație practică în toate situațiile reale ale vieții,
descoperim în unele scrieri
o subtilă înșiruire a unor serii de mișcări
care să reconstituie starea de sănătate a trupului,
ca și rearmonizarea cu Cerul și cu Pământul.

Altfel spus, redescoperim
– cu peste 500 de ani înainte de apariția creștinismului
și cu aproximativ 3700 de ani după Fu Hsi
(împăratul devenit zeitatea respectată de toți chinezii) –
forța rugăciunilor de a menține sau reface echilibrul existenței umane sub toate cele trei aspecte ale sale: trup-minte-spirit.

Animat de aceste cunoștințe, ca și de căutările neobosite către nemurire, Chang Sang Feng – un călugăr Shaolin care hotărâse să părăsească mănăstirea, pe la mijlocul secolului XIV – se străduia să găsească și el alchimia corpului pentru atingerea longevității maxime

în conceptul taoist, nemurirea înseamnă atingerea vârstei de 220-240 de ani

Cei mai mulți medici, vraci sau vrăjitori ai vremurilor antice și medievale căutau doar esența miraculoasă, care înghițită ar fi adus viața veșnică.

Însuși Împăratul Shi Huang – inițiatorul construirii Marelui Zid – a pus pe toți medicii Curții sale să caute elixirul vieții veșnice;
a înghițit tot felul de combinații,
care de fapt i-au scurtat tot mai mult viața,

și-a găsit sfârșitul așteptând pe cei 500 de bărbați și cele 500 de femei pe care îi trimisese cu o corabie prin Mările Japoniei cu misiunea de a-i aduce elixirul miraculos.

Desigur, delegația nu s-a mai întors niciodată, prelungindu-și astfel viața pe care Împăratul le-ar fi scurtat-o pentru neîndeplinirea misiunii.

Conform anticului obicei al înțelepțior chinezi de a se izola în asceză pe Muntele Wudang,
Chang Sang Feng a ales și el sihăstrirea temporară pe acest munte.

Spre bucuria sa, după mai multe luni de viață austeră, el a avut revelația oferită chiar de natură.

Asistând, într-o dimineață la înfruntarea dintre un vultur (unii spun că ar fi fost un cocor, alții spun că ar fi fost o coțofană) și un șarpe,
înțeleptul și-a amintit de învățăturile primite la mănăstire și anume că

secretul longevității stă în instinctele naturale ale animalelor terestre sau acvatice, ale păsărilor, insectelor, sau plantelor.

Fiecare dintre acestea știe să-și asigure durata maximă de viață atât prin hrană, cât și prin tehnici de autoapărare.

Exemplul acestei confruntări a fost decisiv în conturarea unui set de exerciții care să realizeze atât consolidarea sănătății,
cât și mijloacele de apărare împotriva tuturor pericolelor care ar putea-o altera sau ar scurta durata de viață programată de Divinitate.

Școala înaltă a Shaolinului i-a fost de mare folos lui Chang Sang Feng, ajutându-l să înțeleagă felul în care mișcarea armonioasă, respirația și meditația tăcută pot să construiască dansul perfect al longevității.

În fond, nu era altceva decât o continuare a vechilor dansuri rituale ale strămoșilor, menite să reconecteze practicantul cu principiile care guvernează Universul,

spre a redeveni cel Natural,

cel Creat și

Conștient în raporturile sale cu Marele Creator.

Istoria dansului este cea care începe cu ritualul religios, continuă cu manifestărle de mulțumire față de Divinitate, apoi cu clipele de bucurie și entuziasm.

Urmând firul vremurilor, descoperim și dansul de comuniune dintre membrii unei comunități – vezi dansurile populare ale diverselor populații și/sau naționalități, horele românești etc. – precum și dansurile cu caracter erotic (o reeditare în chip uman a ritualurior de împerechere ale diverselor animale, păsări sau insecte).

Nu același lucru îl vom regăsi în dansurile din discoteci!…

CUM REGĂSIM TAO ÎN DANSUL LUI FENG

În toate acestea se poate regăsi sămânța gestului de venerare a Puterii Universale Supreme, dar și emoția puternică a acestei reîntâlniri.

  • O asemena întâlnire, poate fi numită, fără rezerve, „dansul cosmic”.

Cel mai mult s-a păstrat acest accent al grației și exprimării tacite a trăirilor în baletul de azi.

Indiferent de genul de balet, regăsim acea grațioasă mișcare – fie ea feminină, sau masculină – care face ca această artă să fie mereu iubită de oameni.

Adevărații balerini sunt considerați aceia care reușesc prin limbajul corpului și mimica feței să transmită mesajul dorit fără a rosti nici un cuvânt.

Remarcăm poziția cea mai folosită în balet a degetelor mâinilor: acestea sunt ușor răsfirate, mijlociul și inelarul fiind puțin mai avansate.

Este, de fapt, o poziție cunoscută din antichitate pentru binecuvântările date de preoți sau călugări. Pe care o vom întâlni, de asemenea, în majoritatea exercițiilor de Qigong.

Gestul său #Mudra Celor două degete amintite reprezintă idea necesitatii bunei funcționări a meridianului plămânilor (necesitatea asigurării unei bune respirații) și meridianul inimii (condiția indispensabilă ca inima să funcționeze la cei mai buni parametri).

Fără cuvinte, poziția transmite mesajul firesc: „să respiri” – adică să continui viața – și „să-ți bată inima” – adică, să ai susținerea vieții.

Gestul vine cu un efect, mai întâi de toate, asupra celui care îl adoptă, asigurându-i posibilitatea de a depune eforturi fizice cât mai mari și cu un grad de oboseală cât mai redus. Dar, constituie și un mesaj cu valoare practică pentru privitori.

FASCINANTUL CERC TAO

Un rol important în conceperea secvențelor ce se scurg în exercițiul Taijiquan – așa cum a fost numit de către autorul său – îl are și înțelegerea profundă a simbolisticii Taoiste (cercul Tao).

În mod subtil, cercul care adăpostește mesajul că trăim într-un Univers dual, dominat de arhetipul Yin-Yang, exprimă o altă proprietate fundamentală a Universului nostru: acesta este un sistem conservativ, care exclude schimburile de energie și/sau materie cu alte sisteme.

Acest lucru a fost pus în evidență în spațiul cultural-științific european abia în 1777, de către celebrul chimist francez Antoine-Laurent de Lavoisier(1743-1794).

O altă observație interesantă, care a contribuit la Conceptul Taijiquan, este faptul că Universul nostru este unul continuu.

Geniul antichității chineze, împăratul Fu Hsi a creat grafica simbolului Yin-Yang astfel încât el poate fi desenat dintr-o singură trăsătură ce poate continua la infinit.

Acesta era chiar mesajul Continuității Universului precum și al Continuității Transformărilor în Univers.

Iar, Chang Sang Feng a construit exrcițiul astfel încât mișcările curg dintr-una în alta așa cum apa unui izvor răzbate continuu din pământ.

Știind că până și izvoarele pot seca temporar, el a adăugat momente de sincopă – marcate de descărcări concentrate de energie – care să exprime și echilibrul între continuitate și discontinuitate.

Dacă vom privi cu atenție geometria simbolului Tao,

vom vedea că nici un diametru al cercului nu poate separa exclusiv Yin-ul de Yang.

Aceasta este o altă proprietate fundamentală a Universului în care trăim: imposibilitatea separării celor două arhetipuri, lucru demonstrat științific în studiul termodinamicii, care arată că nu există entropie zero; există doar entropie pozitivă sau negativă!

Bazându-se și pe această lege a Universului, creatorul Taijiquan-ului a legat mișcările astfel încât, din înșiruirea gesturilor calme , blânde – Yin – să poată apare mișcarea bruscă, încărcată cu multă energie – Yang.

Grafica Yin-Yang reprezintă cele două principii în forma similară cu aceea a unor pești care se urmăresc unul pe celălalt.

Se poate ușor observa că vorbim aici despre faptul că atingerea maximului de Yin duce la generarea de Yang și invers, într-un ciclu fără sfârșit.

Așa se explică de ce găsim mișcările atât de lente, dând unui necunoscător impresia că un practicant al acestui sistem este foarte gracil, foarte fragil și mult prea lent pentru a se putea apăra în situații periculoase.

Ori, tocmai repetarea zilnică a exercițiului, cultivând Yin-ul (lentoare, aparenta lipsă de vigoare, aparenta vulnerabilitate) construiește acel Yang exploziv, care se va manifesta, la nevoie, cu foarte mare rapiditate, eficiență și degajare foarte mare de energie; dar și cu crearea, tot la nevoie, a unui câmp energetic de protecție împotriva traumelor provocate de lovituri sau contacte termice extreme.

PLAGIATUL – ISTORIA SE REPETĂ…

Din păcate, sursele de informare de care se poate dispune în zilele noastre sunt foarte multe, diferite și cu date diferite. Folosindu-mă de percepțiile mele, am ales sursa pe are am simțit-o a fi cea mai credibilă.

Se pare că, o dată ce a părăsit căminul oferit de Mănăstirea Shaolin, Chang Sang Feng și-a găsit un adăpost temporar în casa uneia din surorile sale.

Aceasta era căsătorită cu generalul Chen Wangting.

Aflat încă în serviciul Curții Imperiale din timpul dinastiei Ming, generalul avea o experiență bogată în domeniul artelor marțiale, și al strategiilor militare.

Instalarea noii dinastii, numită Qing, i-a adus multă dezamăgire și sentimentul neîmplinirii ca războinic de rang înalt.

Sosirea cumnatului în casa sa a fost un moment de bun augur pentru revenirea generalului pe scena militară imperială.

De bună credință, Chang Sang Feng i-a dezvăluit cumnatului său descoperirea acestui excelent exercițiu de sănătate și longevitate.

Dar ochiul de militar al lui Chen a distins repede valoarea de tehnică avansată de luptă cu mâinile goale.

El și-a însușit repede exercițiul și l-a prezentat soldaților din subordine, predându-le și lor aceste tehnici; ceea ce conferea armatei imperiale o mai mare autoritate și superioritate în fața oricăror adversari, fie infractori, fie militari ai unei armate adverse. Numai că generalul și-a asumat meritul acestei invenții, dându-i numele său.

De aceea, vom vedea că în toate materialele scrise despre originea Taijiquan-ului și sutele de stiluri ce au derivat din el se vorbește despre Chen Taijiquan.

Cu alte cuvinte, Chen Wangting a prezentat creația lui Chang Sang Feng drept meritul său exclusiv, profitând de faptul că adevăratul inventator nu avea nici averea și nici credibilitatea generalului.

Plata s-a făcut pe linia karmică a familiei Chen, în secolul XVIII, când Chen Changxing, a 14-a generație a familiei a hotărât să destăinuie subtilitățile stilului Chen unui discipol pe nume Yang Lu Chan.

Încercând să adapteze varianta Chen Taijiquan la antropometria sa – un mandarin suplu, înalt, cu picioare lungi – Yang Lu Chan a procedat la modificări în structura celor preluate de la Maestrul său.

Mai mult: în ciuda jurământului dat Maestrului de a nu dezvălui mai departe secretele școlii, el a plecat din Provincia Henan, departe, în Beijing și a deschis o școală pe care a numit-o cu emfază „Invincibilul Yang”! Așadar plagiatul are o vechime mult mai mare…

SECRETUL CEL MARE AL TAIJIQUAN-ULUI

Ceea ce a uimit cel mai mult pe specialiștii în artele marțiale, ca și pe oamenii pașnici ai Chinei, o dată cu prezentarea în public a acestui excepțional exercițiu, a fost fără îndoială efectul impresionant de putere pe care îl are asupra practicantului.

Fără a avea o constituție musculoasă, fără a fi un luptător/artist marțial cu experiență și faimă, practicantul de Taijiquan perseverent capătă capacitatea de a se înfrunta cu orice agresor (chiar dacă este un cunoscător al artelor de luptă) cu eleganță, grație și foarte multă forță.

Nu este vorba de o creștere a forței musculare, ci, a capacității de dirijare a qi-ului (energiei vitale).

Aceasta permite, pe de o parte, controlul asupra energiei adversarului, iar pe de altă parte să se creeze acel „câmp de protecție” care anulează sau diminuează masiv efectele vătămătoare asupra corpului practicantului.

Prin urmare, ținând seama că Shaolin este cea mai puternică școală de Qigong din istorie și că Chang Sang Feng era produsul acestei școli, este ușor să deducem că Taijiquan este chintesența celor mai avansate forme de Qigong.

Vedem că există multe cluburi în care se predă în exclusivitate Taijiquan, în diverse stiluri. Dar, nu se vorbește și, mai ales, nu se învață nici o tehnică de Qigong.

Ies de acolo practicanți gata să participe la competiții de Taijiquan. Dar care, vai!, nu au habar despre lucrul cu qi-ul.

In Hong Kong, un australian care își deschisese propria școală de Taiji, stilul Chen, era necăjit că participa anual la competițiile de Taijiquan de pe continent. De fiecare dată, i se spunea de către cei din juriu:

„te miști foarte frumos, dar nu se simte nimic!…”.

Și, el nu înțelegea de ce.

Studiase cu trei maeștri chinezi, dar nici unul nu-i explicase că „doar se mișca”, dar nu avea nimic de a face cu qi-ul.

A fost consternat după întâlnirea cu noi maeștri să constate că era pentru prima oară când simțea cum funcționa energia.

DESPRE WU-WEI

Taijiquan poate aduce o lecție de mare valoare, izvorâtă din înțelepciunea străveche a șamanilor.

Perseverența de a repeta aumite gesturi, tehnici, scheme de mișcare – caracteristică multor chinezi – poate conduce la marile performanțe și perfecțiune.

Să luăm exemplul tehnicii de dactilografiere.

Există niște reguli, conform cărora fiecare deget al fiecărei mâini acoperă câte un anume câmp de taste. La început, se exersează fiecare deget cu tastele alocate. Repetând mereu și mereu, poți ajunge la faza în care nu mai trebuie să privești tastatura, ci, doar ecranul.

Viteza de scriere crește considerabil.

Și, astfel, se ajunge la nivelul la care nu te mai concentrezi la tastatură, atenția fiind exclusiv asupra textului pe care îl scrii.

Această stare este numită de înțelepții chinezi „wu wei”, care se traduce drept „acțiunea prin non-acțiune”, sau „acțiunea nepremeditată”.

În virtutea acestui sistem, lucrurile pe care le exersezi timp îndelungat și constant încep să devină o parte naturală din tine, depozitându-se în subconștient.

Atunci, este suficient un stimul legat de acel subiect și el se va declanșa automat, fără a mai fi nevoie să-i acorzi atenția conștientă (dacă vorbim de dactilografiere, nu va mai fi nevoie să cauți tastele).

Un practicant serios de Taijiquan poate atinge starea „wu wei”, după multe repetări ale exercițiului.

Odată fixat în zona subconștientului, exercițiul poate fi parcurs fără a mai fi nevoie să te gândești la pașii de urmat.

Atunci, poți intra în starea de meditație care îți permite să te realiniezi regulilor care guvernează Universul și, implicit pe tine.

Aceasta este faza în care dobândești beneficiile maxime ale exercițiului.

Într-o asemenea fază, efectul practicii este acela de revitalizare, de împrospătare, de optimism și poftă de viață.

Va rog urmăriți filmul Thai qi zero/hero
Are doua părți
Așa puteți înțelege mai bine
sensul autentic al celor enunțate aici.

Linkuri în limba romana aici
https://filmehd.net/tai-chi-zero-2012-filme-online.html

Partea a doua
https://vezionline.net/tai-chi-hero-2012.html

Și pt cei înclinați spre acest domeniu

The physical body is an important part of Building the Foundation training.

If you have a weak body you just cannot practice Inner Alchemy or it can be very difficult to focus your mind on subtle transformation and Cultivation.

That is why it is a good idea to make your body strong and healthy.

One of the best ways is to start practicing Yoga or Taichi or any other traditional style of Wushu (Kungfu).

This will help you not only make your body stronger but also build a solid structure and use your body as one synchronized unit what is a very useful and helpful skill.

Not a lot of physical methods can give you this benefit.

If you will have a solid structure and a synchronized body, your energy will circulate much easier and more in the right way.

But of course, if you just have a strong body and nice stretching it is also a good result and in some way, it can be used as a body foundation.
__
text from “Daoist Cultivation” by Vitaly Filbert


A consemnat dr Bebesel

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *