Un punct de plecare tradițional pentru a începe o discuție despre teoria organelor este Întrebări de bază, capitolul 8.1 din Tratatul Împăratului Galben.
Acest capitol des citat oferă o definire concisă a naturii organelor în gândirea clasică.
Este, de asemenea, o perspectivă către tipul de gândire care a produs textul “Inner Classic”.
Capitolul discută despre organe, nu în contextul yin și yang sau al celor cinci faze (sau sistemul celor 5 elemente), ci cu o comparație metaforică a organelor cu oficialii din guvernul imperial.
Acest lucru ar putea părea ciudat la început, dar amintiți-vă descrierea din capitolul 1 a unei tendințe filozofice/politice din dinastia Han care a subliniat interrelația dintre toate lucrurile.
“Inner Classic” inner =interior – ar trebui privit în contextul unei civilizații care caută să descopere modul în care forțele universale ar putea fi percepute nu numai în natură și societate, ci și în interiorul corpului.
Motivația pentru această căutare a venit dintr-un nou sistem dinastic care credea că propria stabilitate ar putea fi garantată (și legitimată) prin menținerea unei relații adecvate cu forțele mai mari – ale universului.
Multe dintre perspectivele care stau la baza modelelor de interrelații dezvoltate în acest moment s-au bazat pe observarea atentă a lumii naturale și a corpului uman.
În multe privințe, aceste modele reprezintă înțelepciunea colectivă a secolelor care au precedat acelui moment.
Astfel, conceptele prezentate în Inner Classic reprezintă o încercare de a defini rolul medicinei în cadrul acestui larg. sistem împletit.
Prin urmare, pentru filozofii naturii din prima dinastie Han nu ar părea chiar atât de ciudat să caute răspunsuri la întrebările despre fiziologia umană în funcționarea unui stat politic sănătos.
Capitolul 8 din Întrebări de bază începe cu o întrebare de la Împăratul Galben către clar văzătorul Qi Bo:
„Poți să-mi spui cum să diferențiez funcțiile și relațiile celor douăsprezece organe?”
Primele cuvinte de răspuns exprimă surprinderea față de enormitatea întrebării: „Interogarea ta este destul de cuprinzătoare!”
Apoi, într-un răspuns interesant, Qi Bo face o serie de afirmații metaforice: în care el aseamănă fiecare dintre organele interne cu unul sau alt aspect al sistemului politico-social al dinastiei Han.
Pentru fiecare organ sunt prevăzute două metafore.
Primul aseamănă organul fie cu un oficial guvernamental, fie cu un aspect al guvernării civile, în timp ce al doilea descrie o funcție asociată.
Luate împreună, fiecare pereche de metafore oferă un indiciu cu privire la modul în care medicii au înțeles corpul uman la momentul în care a fost compilat “Inner Classic”.
Pentru cititorul modern, răspunsul la întrebarea Împăratul Galben reprezintă o oportunitate de a se apropia de mentalitatea creatorilor acestui text important:
• Inima deține funcția de împărat și este emitentul limpezirii spiritului.2
• Plămânul deține funcția de prim-ministru și este emitentul managementului și reglementării.
• Ficatul deține funcția de general și este emitentul strategiilor de planificare.
• Vezica biliară deține funcția de rectificare redresare și este emitentul deciziilor.
• Pericardul deține funcția de trimis emisar guvernamental; fericirea rezultă din asta.”
• Splina-stomac deține funcția grânarelor și emite cele cinci arome.
• Intestinul gros deține funcția de maestru de transport, eliberând schimbare și transformare.
• Intestinul subțire deține funcția de recepție abundentă, eliberând transformarea materială.
• Rinichiul deține funcția de realizare în forță și este emitentul unui talent minunat.
• Funcția Trei Focare sau Arzatorul/Incalzitorul triplu detine functia de proiectare a irigarii; din ea ies căile de apă.
• Vezica urinară deține funcția de regulator redresor regional, stocând fluide și, în cele din urmă, depinde de transformarea qi-ului pentru eliberare.
La prima vedere, anumite părți ale acestei secțiuni ar putea părea inutil de generale și vagi, nu lucrurile de care ar putea beneficia un clinician modern.
Dar ar trebui să rețineți că aceste scurte declarații sunt atât metafore, cât și dispozitive mnemonice.
Analogiile prezintă idei de bază cu privire la natura organelor, în timp ce sunt suficient de concise pentru a fi amintite.
Aceasta este o altă trăsătură importantă a scrierii chineze “Inner clasics”.
Utilizează un limbaj care comunică prin intermediul unor indicii cu semnificații multiple și cu imagini ale formelor si personajelor înseși.
Înțelegerea sensului unei fraze implică, prin urmare, înțelegerea altor asocieri pe care un anumit personaj le-ar putea aduce în minte unui cititor chinez versat în înțelegerea textele clasice.
În consecință, mai degrabă decât disertații lungi și pronunțate despre detaliile unei idei, există comentarii scurte care lovesc mintea ca un fulger de claritate metaforică.
Traducerea literală este imposibilă și, astfel, fiecare redare într-o altă limbă ar putea arăta foarte diferită de alta.
Imaginile sunt filtrate prin mintea traducătorului care încearcă să transmită toate aceste permutări de sens, întotdeauna privind dintr-o perspectivă personala, adesea îndepărtată de contextul cultural al emitentului textului original.
Următoarea întrebare care ar putea veni în minte este, având în vedere concizia limbajului folosit, cum poate un practician modern al medicinei chineze care însă citește puțin sau deloc în limba chineză să înceapă să înțeleagă despre ce vorbesc aceste texte clasice?
Răspunsul la această întrebare presupune o scurtă revenire la rolul profesorului în transmiterea acestei arte medicale.
Pe parcursul lungii istorii a medicinei chineze, textele scrise au fost explicate și interpretate pentru studenți de către profesorii lor.
Deși o mare parte din această explicație a fost înregistrată ca „comentariu” la texte, rămâne nevoia de elucidare competentă de către un clinician cu experiență.
Fără adăugarea unei perspective clinice contemporane, un text precum Inner Classic devine mult mai dificil de aplicat la tratamentul pacientului în clinica modernă.
Procesul de învățare ar putea fi descris ca o relație triunghiulară între profesor, text și elev.
Toate trei trebuie să fie la locul lor pentru a aduce cu adevărat textul la viață.
Capitolele explicațiilor ce vor urma, vor recrea această abordare prin introducerea secțiunilor despre fiecare dintre cele douăsprezece organe pe care o vor limpezi cu o discuție despre scurtele descrieri traduse aici ce ne sunt oferite în Capitolul 8 al Întrebărilor de bază din Tratatul Împăratului Galben.

Procesul de învățare ar putea fi descris ca o relație triunghiulară între profesor, text și student, toate având loc în clinică.
Metaforele din “Inner Classic” ne vor oferi astfel un punct de plecare pentru o mai largă evaluare a rolului fiecăruia din organele interne ale medicinii chineze în ansamblul organismului privit că un întreg.
Pentru a fi limpede, întregul unitar, unificat, cel puțin în contextul acestei scrieri, reprezinta felul în care un doctor modern cu experiență și cu multă educație utilizează ceea ce a învățat din “Inner Classic” pentru a intelege felul în care organele funcționează în ansamblu sistemului de canale și meridiane energetice.
În epoca moderna acest proces include în mod necesar și integrarea unor concepte ce nu sunt comune tuturora, nu sunt clasice în înțelesul nostru de astăzi.
În acest context prezentarea actuala a conceptelor venite din sistemele de gândire străvechi este făcută , procesata, modelată așa încât să fie corelată cu conceptele fiziologiei și conceptelor medicale moderne.
Așa că telul actual al explicațiilor este sa producă o interacțiune a scrierilor vechi cu experiența moderna pentru a prezenta ceea ce pentru alții ar putea părea vag, impregnat de imageria sistemelor administrației publice sau politice a textelor clasicilor în contextul fiziologiei organismului unei ființe umane vii.
***