„Ajungând la maturitate în anii șaizeci, am fost fascinat de ceea ce încă era numit „Orientul misterios”, precum și de ocultismul occidental, care era într-o oarecare măsură influențat de ideile religioase și filosofice asiatice.
În același timp, am fost atras de arta chineză, în special de peisajele din perioada Song și de bronzurile din dinastiile Shang și Zhou.
Interesul occidental pentru China și Japonia a început mult mai devreme decât în anii șaizeci. A început cu primii misionari iezuiți și filozofii europeni, în special Gottfried Leibniz și Voltaire, care știau despre China doar din relatările altora.
Creșterea bruscă a interesului pentru religia și filosofia asiatică în anii șaizeci s-a datorat în parte popularizării în mass-media, dar și faptului că acele vremuri erau însetate de idei noi, în special de filosofii care ar putea oferi ceva transformator pentru viață.
Prin propria mea implicare în cultura chineză, acest lucru s-a adeverit pentru mine, deși nu în totalitate în modurile în care mă așteptam.
Am avut puține ocazii să urmez acest interes în timpul lungilor ani de formare medicală, deși am găsit timp să mă familiarizez cu Dao De Jing în traducerea lui Gia-fu Feng și Jane English, o lucrare care m-a ajutat să trec prin acea perioadă dificilă.
Deși abordarea mea în știință a fost întotdeauna strict empirică, am descoperit că gândirea asiatică mi-a oferit ceva ce știința occidentală nu mi-a putut oferi.
Nu este că am crezut că aceste tradiții filosofice erau cumva superioare științei, ci mai degrabă că ele abordau preocupări umane profunde pe care științele dure, prin natura lor, nu le pot atinge.
Din acest motiv, am fost întotdeauna nerăbdător cu ideea că știința și spiritualitatea sunt incompatibile — umanitatea are nevoie de ambele.
Am fost deosebit de fascinat de divinație, nu ca un mijloc de a prezice pentru mine însumi, ci ca un mod alternativ de cunoaștere, unul pe care mulți încă îl consideră valoros în viața lor.
Scientismul respinge astfel de lucruri, considerându-le neverificabile din punct de vedere empiric, dar nici frumusețea unui tablou nu este verificabilă, cu toate acestea îmbogățește viața.”
„Nici studiile mele științifice, nici studiile mele postuniversitare asupra literaturii renascentiste și de mai târziu nu mi-au vorbit despre acel tip de căutare a cunoașterii care stă la baza divinației și, mai general, a esoterismului.
A fost contracultura anilor șaizeci cea care a determinat o reevaluare a acestor chestiuni, anterior respinse ca nevrednice de atenție serioasă.
Încă nu m-am decis dacă mișcarea contraculturală din anii șaizeci a fost, în ansamblu, bună sau rea, dar cu siguranță a deschis mințile către cunoașterea care fusese anterior respinsă.
O mare parte din această cunoaștere a fost respinsă pe bună dreptate, dar nu toată. Un rezultat al trezirii mele către moduri de gândire neștiințifice a fost fascinația mea față de Cartea Schimbărilor, numită diferit I Ching, Yijing și Zhouyi.
În timpul anilor mei de studenție, când aveam puține resurse financiare, am amânat cumpărarea omniprezentei traduceri Wilhelm-Baynes, așteptând să fie publicată în ediție de buzunar.
Nu a apărut niciodată, așa că, odată ce am devenit rezident, cu o modestă prosperitate datorată unui salariu real, mi-am asumat angajamentul financiar de a cumpăra celebrul volum cartonat.
Am constatat că era dificil de citit. În timpul anilor premergători studiilor medicale, ca student absolvent în filologia limbii engleze vechi, deseori am fost frustrat de texte atunci când nu puteam determina originea diferitelor lor componente.
Ca și cei care evită mâncarea chinezească pentru că vor să știe ce mănâncă, am nevoie să știu ce citesc.
Așa cum este prezentat de Wilhelm-Baynes, textul este cel mai bine descris ca un gemisch, un termen idiș folosit de biochimiști pentru a se referi la un amestec de ingrediente cunoscute și necunoscute.
În acestă capodoperă de carte realizată de Fundația Bollingen/Princeton University Press sunt intercalate comentarii ale unor autori diverși și din epoci diferite; iar printre acestea sunt împrăștiate bucăți din textul Vechiului I Ching “Zhou” de 3.000 de ani, deși în mare parte de nerecunoscut ca fiind cu adevărat traduse.
Aceste comentarii intercalează mai mult de 2.000 de ani de reflecție asupra clasicului, incluzând scrierile “Cele Zece Aripi”, compuse la câteva secole după textul original, și interpretările confucianiștilor târzii din perioada Qing, transmise lui Wilhelm de către informatorul său chinez educat în mod tradițional.
Ca și cum aceste ingrediente nu ar fi fost suficiente,
psihologia jungiană a fost apoi strecurată de traducătoarea engleză, Cary F. Baynes.
În cele din urmă, am reușit să fac progrese cu Schimbările când, în 1997, am achiziționat versiunea extrem de erudită a lui Richard Rutt, pe care am început să o citesc într-o după-amiază însorită la Paris, la Café de Flore, în timp ce o așteptam pe soția mea să se întoarcă de la o întâlnire cu o fostă colegă de la Sorbona.
Nu voi spune că am înțeles Cartea Schimbărilor
în acea după-amiază, dar am avut o revelație bruscă că, …, cu suficient studiu, Schimbările ar putea fi de fapt înțelese.
A durat aproape douăzeci de ani de la acel moment până la traducerea pe care o citești acum, dar acesta este aproximativ timpul necesar pentru traducătorii Schimbărilor.
La început, am realizat că înțelegerea acestui text este imposibilă fără cunoașterea limbii chineze din acea epocă îndepărtată.
Admirasem de mult timp aspectele estetice ale sistemului de scriere chinez și astfel am început treptat studiul limbii scrise antice, începând prin a învăța să scriu numele soției mele, Mingmei Yip 葉明媚, și mergând mai departe de acolo.
Modul în care am ajuns să văd acest clasic va fi evident în traducerea mea.
Așa cum bănuiesc că este adevărat pentru mulți traducători de texte vechi și obscure, motivația profundă pentru a întreprinde această traducere a fost să pot înțelege textul pentru mine însumi – deși și pentru a transmite rodul acestei imense munci oricui este intrigat de unul dintre cele mai ciudate canoane clasice ale lumii.
Principiul meu de bază în traducerea Zhouyi, stratul textual antic al I Ching, este acesta:
Dacă a avut sens pentru cei care l-au compus și pentru primii săi cititori, ar trebui să fie posibil să-l traducem astfel încât să aibă sens și pentru noi.
Cred că ar trebui să fie în mare parte inteligibil pentru cititorii moderni cărora li s-a oferit puțin context despre viața din dinastia Zhou de Vest.
Prin aceasta, înțeleg că ar trebui să putem înțelege sensul celor mai multe fraze, deși modurile de gândire vor părea adesea ciudate.
În traducere, am încercat să evit două extreme: să fac textul să sune contemporan, așa cum fac majoritatea traducerilor existente, sau să nu rezolv în mod adecvat obscuritățile.
Există multe moduri diferite de a traduce Cartea Schimbărilor; rezultatul depinde de presupunerile cuiva despre natura operei și despre cea mai bună modalitate de a o prezenta.
Deși traducerea mea este destul de diferită de a lor, trebuie să recunosc că nu aș fi putut traduce deloc
fără a consulta pe larg lucrările mai multor savanți distinși ai Zhouyi:
- Richard Kunst,
- Richard Rutt, așa cum am menționat deja, și
- Edward Shaughnessy.
Alte versiuni pe care le-am consultat includ lucrările lui
- James Legge,
- Wilhelm și Baynes,
- Gregory Whincup și
- Margaret Pearson, printre alții.
S-a spus că limba chineză literară este atât de dificilă încât nu o poți înțelege decât dacă știi deja ce înseamnă.
Oricât de paradoxal ar suna acest lucru, există un adevăr în el,
pentru că în China antică clasicele nu erau niciodată studiate de sine stătător, ci întotdeauna cu profesori și comentarii scrise care transmiteau înțelegerea anterioară a lucrărilor.
Întrucât astfel de profesori nu mai sunt printre noi, am oferit comentarii rând cu rând pentru a explica textul antic cât de bine îl înțeleg.
Geoffrey Redmond 雷文 德 New York City Ianuarie 2017.”
“sunt aici să te ajut!” ne spune Cartea Schimbărilor… Voi ce credeți (?) 😊
