Medicina chineză este o colecție eclectică de diverse construcții teoretice, precum și de intervenții.
Spre deosebire de științele occidentale moderne, medicina chineză este acreționistă;
adoptă, apoi adaptează concepte și terapii noi, adăugându-le la cele mai vechi fără a fi neapărat nevoită să abandoneze convingerile anterioare sau protocoalele terapeutice.
În spiritul unui sistem medical inerent eclectic, și medicii – atât din punct de vedere istoric, cât și în contemporaneitate – utilizează o gamă largă de intervenții în funcție de nevoile individuale ale unui pacient.
După cum sugerează citatul,
cei care aspiră să fie „medici mari” trebuie să studieze și să implementeze o gamă largă de terapii, incluzând atât medicina pe bază de plante, cât și acupunctura.
În Yi Fa Fang Yi Lun (Tratatul despre diferitele protocoale potrivite pentru direcțiile cardinale, SuWen, Capitolul 12)
sunt expuse diferitele terapii din regiunile Chinei, capitolul încheindu-se cu avertismentul că medicul ar trebui să fie capabil să diagnosticheze și apoi să utilizeze flexibil diferite terapii, după cum este necesar.
Bao Ming Quan Xing Lun (Tratat despre prețuirea vieții și păstrarea formei, Su Wen, Capitolul 25)
stabilește cerințele de studiu pentru un medic:
în primul rând, îngrijirea
shenului,
în al doilea rând, înțelegerea principiilor hrănirii vieții (yang shen 養身),
în al treilea rând
cunoașterea medicamentelor pe bază de plante,
în al patrulea rând,
utilizarea instrumentelor (din piatră – adică perene)
și în al cincilea rând
cunoașterea diagnosticului.
La fel ca Qian Jin Yao Fang,
așa cum este citat mai sus,
Huang Di Nei Jing (Capitolul 3)
susține înțelegerea multifațetată a unei game largi de diagnostice și terapii.
Cu toate acestea, realitatea este că furnizorii de servicii medicale chineze se limitează adesea la practica fie a medicinei pe bază de plante, fie a acupuncturii, fie a terapiilor manuale (cum ar fi Tuina).
În China de astăzi, departamentele spitalicești sunt în mare parte segregate atât pe specialitate, cât și pe terapie.
De exemplu, în departamentele de ginecologie se prescrie doar medicina pe bază de plante, iar în departamentele de acupunctură se efectuează doar acupunctura pentru pacienți.
În lumea occidentală, majoritatea școlilor oferă studenților opțiunea de a studia
acupunctura fără a învăța vreodată medicina pe bază de plante,
iar în Japonia acupuncturiștii
nu pot practica legal medicina pe bază de plante din cauza constrângerilor istorice impuse practicii lor (Lock 1984).
Cu siguranță, acupunctura este o terapie suficient de bogată și complexă
încât poate justifica o viață întreagă de studiu dedicată exclusiv acesteia.
Prin urmare, concentrarea unui practician pe acupunctură, excluzând medicina pe bază de plante sau terapiile manuale, este, în opinia mea, justificată și o alegere profesională validă.
#
